Vitaminele si rolul lor în organismele vii

• Vitamina A • Vitamina D • Vitamina B17

Timp de secole marinarii care plecau în lungi călătorii aveau de înfruntat nu numai furiile naturii ci şi o boală misterioasă, care le făcea oasele casante, gingiile sângerânde, totul culminând - în cazurile grave - cu moartea individului. Această boală este cunoscută şi astăzi sub numele de scorbut.

A trecut multă vreme până să se gândească cineva că există o legătură strânsă între lipsa alimentelor proaspete şi apariţia scorbutului, şi abia în 1747 s-a demonstrat că citricele previn apariţia acestei boli. În anul 1928, un chimist a identificat substanţa activă din citrice (prezentă şi în alte fructe şi legume proaspete) responsabilă de prevenirea şi tratarea scorbutului. Această substanţă a fost denumită vitamina C.

În anul 1911 a fost descoperită, prin izolare din tărâţele de orez o substanţă care vindecă boala beri-beri, şi care a fost numită vitamină, adică amină vitală, indispensabilă vieţii. Era vorba de vitamina B1.

Vitaminele, împreună cu enzimele şi hormonii, se găsesc în organism în cantitate mică şi contribuie la reglarea proceselor metabolice. Pentru creştere şi dezvoltare, organismele vegetale şi animale au nevoie - pe lângă constituenţii de bază ai materiei vii (proteine, glucide, lipide) - de substanţe anorganice şi de substanţe organice cu rol funcţional, care să stimuleze şi să regleze procesele metabolice. Acestea sunt vitaminele şi substanţele minerale, care mai poartă denumirea de micronutrienţi.

Lipsa vitaminelor din alimentaţie provoacă tulburări grave ale organismului, numite boli de carenţă. Lipsa totală a unei vitamine se numeşte avitaminoză şi poate duce la moartea animalului respectiv. De cele mai multe ori, apare o lipsă parţială a vitaminelor, cunoscută sub numele de hipovitaminoză, iar tulburările metabolice în acest caz sunt mai puţin grave.

Excesul de vitamine în alimentaţie poate duce la hipervitaminoze, care se manifestă, de asemenea, prin apariţia unor dezechilibre în desfăşurarea proceselor metabolice.
Prin aport vitaminic corect în alimentaţie, starea carenţială se elimină.

În evoluţia hipovitaminozelor şi a avitaminozelor, la început se observă anumite tulburări generale, cum ar fi lipsa poftei de mâncare, slăbirea activităţii fizice şi intelectuale, scăderea în greutate, oprirea creşterii la organismele tinere, stare de moleşeală şi inactivitate. După acest stadiu iniţial, boala capătă un caracter specific, determinat de felul vitaminelor deficitare.

Pentru a preveni dereglările metabolice determinate de lipsa unor vitamine din hrană, alimentaţia trebuie să fie cât mai echilibrată şi să cuprindă toate principiile alimentare. Vitaminele sunt sintetizate de plante şi numai în foarte mică măsură de organismele animale. Animalele îşi procură vitaminele din hrană, fie ca atare, fie sub formă de precursori de vitamine (provitamine) care se transformă ulterior în organism în vitamine.

Există 13 vitamine. Patru dintre ele - vitaminele A, D, E şi K - sunt depozitate în ţesuturile grase din organism (sunt aşa-numitele vitamine liposolubile). Nouă vitamine sunt solubile în apă (hidrosolubile) şi sunt depozitate în organismul animal în cantităţi extrem de mici. Acestea sunt vitamina C şi cele opt vitamine din grupul B: tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6), acidul pantotenic (B5), cobalamina (B12), biotina şi acidul folic (B9).

În cantităţi mici, vitaminele sunt necesare pentru un proces normal de creştere, digestie, îndeplinirea funcţiilor cerebrale şi rezistenţă la infecţii. În circuitul sanguin trebuie să existe în permanenţă o cantitate optimă de vitamine.

Excesul de vitamine hidrosolubile se elimină prin urină, iar cel de vitamine liposolubile se depozitează în ţesuturi (ficat sau ţesutul adipos). Deoarece sunt depozitate şi nu eliminate, ele pot deveni toxice. Organismul uman este sensibil mai ales la excesul de vitamine A şi D.

Vitamina A

Este extrem de sensibilă la lumină, în special radiaţii ultraviolete. În plante se află sub formă de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului şi intestinului acestea sunt transformate în retinoli.

Beta-carotenul se găseşte în toate legumele şi fructele, dar în cantitate mai mare se află în morcov, spanac, urzici, varză, măceşe, roşii, citrice, cătină, pepeni, porumb etc. Vitamina A se găseşte ca atare în uleiul de peşte, ficat, lapte, gălbenuşul de ou, unt.

Vitaminele A au un rol important în creşterea organismelor tinere, în protejarea mucoaselor şi epiteliilor şi în procesul vederii. Carenţa de vitamină A se manifestă prin dereglări ale ţesutului epitelial, pielea devine uscată şi cornoasă, se produc tulburări oculare, care în cazul carenţelor grave duc la apariţia xeroftalmiei (orbul găinilor).

Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseşte în industria alimentară, farmaceutică, medicină, cosmetică şi în hrana animalelor.

Cantitatea zilnică necesară de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.

Hipervitaminozele A provoacă fenomene toxice şi fragilitate.  

Vitamina D

Transformarea provitaminelor D în vitamine D se face sub acţiunea energiei solare, a radiaţiilor ultraviolete. La mamifere şi păsări, vitaminele D se formează în piele, blană şi pene. La om vitamina D3 se formează în cantitate mai mare în piele.

Vitaminele D sunt substanţe rezistente la temperatură. În cantitate mai mare se găsesc în uleiul de peşte, ficat, unt, ouă, lapte, piele, drojdie de bere etc. Cele mai mari cantităţi de vitamina D se găsesc în uleiul de ficat de peşte şi în grăsimea subcutanată. Produsele vegetale sunt sărace în vitamina D cu excepţia unor ciuperci şi a boabelor de cacao.

Vitaminele D au un rol fiziologic foarte important. Ele favorizează absorbţia calciului şi a fosforului şi formarea sistemului osos. Rolul fundamental al vitaminei D constă în reglarea metabolismului calciului şi a fosforului în procesul de osificare.
În avitaminoze D apare rahitismul la copii şi osteomalacia (demineralizarea) la adulţi. Vitaminele D se mai numesc şi antirahitice deoarece previn şi vindecă rahitismul. Osteomalacia se manifestă la adulţi prin demineralizarea şi înmuierea oaselor, micşorarea în volum şi deformarea lor. Osteoporoza se caracterizează prin rarefierea oaselor. Vitaminele D influenţează favorabil metabolismul lipidelor şi acumularea acidului citric în sânge, care are rol însemnat în procesul de osificare.

Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor şi la apariţia calculilor (renali, hepatici etc.).

Necesarul zilnic de vitamină D pentru adulţi este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se recomandă ca în cazul unor fracturi sau apariţiei unor tulburări metabolice ale calciului şi fosforului, să se mărească doza zilnică la 500 - 700 UI.

Vitamina B17

Se face din ce în ce mai auzită opinia conform căreia cancerul ar fi o boală cauzată de o deficienţă nutriţională. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxină misterioasă, ci pur şi simplu despre absenţa unei substanţe pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.

Sâmburii de caise - pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii - sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului.

Amigdalina este alcătuită din două molecule de glucoză, o moleculă de acid cianhidric (compus anti-neoplastic) şi o moleculă de benzaldehidă (analgezic). Comercial, amigdalina (vitamina B17) se prepară din sâmburii de caise.

Tratamentul, considerat în prezent neconvenţional, constă în injectarea intravenoasă a unor doze de amigdalină timp de două-trei săptămâni, urmat de doze orale, pentru menţinere.

Această metodă nu este acceptată de medicina "ortodoxă", care reclamă lipsa unor dovezi concrete legate de proprietăţile vitaminei B17 de prevenire şi vindecare a cancerului. Însăşi încadrarea amigdalinei ca �vitamină� este contestată.

Studiile sponsorizate de Institutul Naţional al Cancerului nu au putut pune în evidenţă proprietăţile terapeutice ale amigdalinei sintetizate din sâmburii de caisă în vindecarea cancerului. În plus, au fost înregistrate cazuri de deces prin otrăvire cu cianură în urma unor doze orale de amigdalină.

Adepţii terapiei neconvenţionale (pro-amigdalină) declară că există dovezi în sprijinul tratamentului cu amigdalină, dar că ele nu sunt luate în considerare, din motive financiar-politice: companiile farmaceutice multinaţionale nu sunt interesate de promovarea acestui tratament, ele neavând nici un drept (brevet, patent) asupra vitaminei B17.

Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA - pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în această metodă trebuind să urmeze tratamentul specific la clinici din alte ţări: Australia, Germania, Belgia, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveţia etc. Costul unui asfel de tratament variază între 2000 şi 5000 USD pe săptămână...

Până ce medicina modernă va proba eficienţa sau ineficienţa acestui tratament, un ... sâmbure de adevăr există.

Amigdalina era cunoscută cu mii de ani în urmă, în China şi Egiptul antic, fiind extrasă din migdale amare (de unde vine şi denumirea). Un papirus egiptean, vechi de peste 5000 de ani, menţionează utilizarea "aqua amigdalorum" în tratamentul unor tumori ale pielii. Grecii şi romanii s-au folosit, la rândul lor, de proprietăţile terapeutice ale amigdalinei. De asemenea, numeroase triburi de indieni (Navajo, Karakorum etc) consumă frecvent băuturi preparate din sâmburi de fructe, bogate în amigdalină � în rândul acestora neînregistrându-se nici un caz de cancer.

Nu ştim de partea cui este dreptatea, timpul şi cercetările ce vor fi întreprinse vor lămuri această dispută. Poate că sursa naturală (sâmburele) este mult mai bună decât compusul comercial.

Până atunci, sfatul nostru este să mâncaţi cât mai natural şi cât mai variat!
Nov 17, 1999