Acte normative pentru operaţiunile de leasing

OMF 686 / 1999 [MO 333 / 14.VII.99] - ORDIN pentru aprobarea Normelor privind inregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de leasing • abrogat prin O 1784/2002 [MO 21/2003]
L 90 / 1998 [MO 170 / 30.IV.98] - LEGE pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing
OG 51 / 1997 [MO 224 / 30.VIII.97] - ORDONANŢĂ privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing
• modificată prin L 99/1999 [MO 236 - 27.V.99] - Lege privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice
• Republicată în MO 9 / 2000
• modificată prin L 571/2003 [MO 927 / 2003]
L 59 / 1995 [MO 124 / 21.VI.95] - LEGE pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1995 privind unele măsuri referitoare la regimul vamal al maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor importate în cadrul tranzacţiilor de leasing, precum şi la regimul vamal al materiilor prime, pieselor de schimb, materialelor şi componentelor folosite
OG 12 / 1995 [MO 026 / 3.II.95] - ORDONANŢĂ privind unele măsuri referitoare la regimul vamal al maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor importate în cadrul tranzacţiilor de leasing, precum şi la regimul vamal al materiilor prime, pieselor de schimb, materialelor şi componentelor folosite în producţia proprie a unor agenţi economici
HG 72 / 1993 [MO 044 / 26.II.93] - Hotărâre privind regimul vamal al bunurilor importate ce fac obiectul tranzacţiilor leasing

linie

Reglementări legislative în "Operatiunile de leasing"

Lucrarea realizată în premieră de doi cunoscuţi specialişti ai domeniului - prof. dr. Dorin Clocotici şi dr. doc. Gheorghe Gheorghiu - prezintă implementările legislative intervenite pentru aplicarea în ţara noastră a acestei operaţiuni economice.

Astfel, leasingul şi societăţile de leasing sunt reglementate prin

• Ordonanţa guvernului nr. 51/1997 publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 224/09.1997 aprobata şi completată apoi prin
• Legea 90 din 28.04.1998 ce a fost publicată în MO nr. 170/30.04.1998.
Acest act normativ însă nu se aplică la toate operaţiunile de leasing aşa cum au fost definite în articolele noastre anterioare "impunându-se a se distinge două tipuri de operaţiuni: cele vizate de lege şi cele neavizate de lege".

Prezentăm în continuare operaţiunile de leasing vizate de Legea nr. 90/1998 care modifică Ordonanţa guvernului 50/1997.

Astfel, în art. 1 sunt definite cu precizie operaţiunile de leasing pe care le reglementează; în primul alineat este cuprinsă definiţia leasingului, de asemenea a fost abrogat alineatul 3 din Ordonanţa nr. 51/1997, care se referă la bunurile ce nu pot fi utilizate în sistem de leasing (bunurile care fac obiectul unei concesiuni cât şi inregistrările pe bandă audio şi video, piesele de teatru, manuscrisele şi brevetele).

Leasingul reglementat priveşte operaţiunile "in care o parte, denumită locator, se obligă, ca la solicitarea celeilalte părţi, denumită utilizator, să cumpere şi să preia de la un terţ, numit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmita utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestora contra unei plăţi numite redevenţă în scopul exploatării sau, după caz, al achiziţionării bunului".

Autorii acestei lucrări subliniază că definiţia este incompletă în ceea ce priveşte sfera sa de cuprindere şi că este inexactă privind termenii improprii folosiţi. De aceea, numai prin coroborare cu alte texte se poate ajuge la o definiţie acceptabilă raportată la articolul 1 din alineatul 1 al Legii nr. 90/1998.

Astfel, nu este precizat un element esenţial, respectiv cel referitor la dreptul de opţiune al utilizatorului, constând în "posibilitatea de a solicita achiziţionarea bunului, restituirea acestuia sau prelungirea contractului de leasing", aspect prevazut în cap. II, intitulat "Obligaţiile părţilor în cadrul operaţiunilor de leasing". Tocmai dreptul de opţiune separă leasingul de locaţiune şi îi conferă individualitate.
20 oct 1999