Leasingul - descriere, avantaje - material prezentat de dl Ştefan Coroianu, vicepreşedinte UNSLR, la SIMOPAN '98 În general, în România există o viziune confuză asupra operaţiunii de leasing. Această stare se datorează pe de o parte, lipsei de tradiţie în domeniu - primele firme româneşti de leasing apărând abia la începutul anulul 1994 - pe de altă parte, existenţei unui cadru legislativ total inadecvat şi uneori chiar potrivnic dezvoltării acestei industrii. Materialul de faţă nu este şi nu şi-a propus să fie exhaustiv. Sperăm totuşi ca cele prezentate să permită celor interesaţi să-şi formeze o imagine cât mai clară asupra naturii operaţiunii şi asupra modalităţilor prin care acest instrument economic poate fi utilizat pentru dezvoltarea unei afaceri. 1. Ce este leasingul? Paleta definiţiilor pe care Ie putem întâIni este foarte largă. Chiar şi cărţile de specialitate accesibile în mod curent definesc leasingul unilateral sau chiar greşit, fără a surprinde în fapt esenţa fenomenulul. Există păreri că leasingul este o operaţiune de finanţare, alţii o asimilează cu o vânzare în rate sau cu un contract de locaţie pură. Ei bine, leasingul nu este nici una dintre aceste operaţiuni, dar poate avea forme foarte apropiate de oricare dintre ele. Definiţia corectă a leasingului este următoarea: Leasingul este operaţiunea prin care o parte, denumită locator, transmite celeilalte părţi denumită utilizator, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, dreptul de posesie şi folosinţă al unui bun al cărui proprietar este, pentru o perioadă determinată de timp. Elementele cele mai importante care decurg din această definiţie şi care delimitează leasingul de aIte operaţiuni înrudite, sunt următoarele: 1. locatorul rămâne proprietarul bunului ce constituie obiectul contractului de leasing, pe toată perioada de derulare a contractului; aceasta implică şi faptul că, în cazul neachitării ratelor de leasing locatorul are dreptul de a-şi retrage bunul; 2. utilizatorul are dreptul să beneficieze, pe perioada contractului, de toate avantajele folosirii bunului, asumându-şi în acelaşi timp şi riscurile exploatării acestuia. Pornind de la aceste principii generale, menţionăm o aItă caracteristică importantă a Ieasingului, şi anume flexibilitatea. In general, contractele care se încheie sunt “croite” pe obiectul de leasing şi pe utilizator. Perioada de derulare a contractului, cadenţa ratelor, valoarea reziduală pot fi liber negociate de cele două părţi, astfel încât termenii contractului să corespundă cel mai bine intereselor şi mai ales posibilităţilor acestora. Prezentăm în continuare câteva situaţii mai des întâlnite. Există forme de leasing în care, la sfârşitul perioadei, utilizatorul are dreptul de a opta fie pentru achiziţionarea bunului la o valoare reziduală, fie pentru prelungirea contractului, fie pentru renunţarea la bunul respectiv. Aceste forme de leasing fac parte din categoria operaţiunilor de leasing financiar. Probabil că aceste forme de leasing sunt cele mai populare. În esenţă, locatorul apare ca finanţator al utilizatorului, datorită faptului că este foarte probabil – încă de la începutul contractului – că utilizatorul va opta pentru achiziţionarea definitivă a obiectului de leasing. În această situaţie, locatorul nu are interesul ca la sfârşitul contractului să rămână în posesia bunului şi ne putem aştepta ca şi ratele de leasing să reflecte acest lucru. Locatorul îşi va acoperi în timpul perioadei de leasing toate cheltuielile generate de operaţiune, iar valoarea reziduală va fi mult mai mică decât valoarea de piaţă a bunului la sfârşitul contractului. Există şi situaţii în care existenţa unei pieţe second-hand sau faptul că locatorul este specializat pe leasingul anumitor categorii de bunuri, va putea determina o diminuare a ratelor şi o creştere a valorii reziduale, deci un risc suplimentar asumat de locator. În oricare dintre situaţii, locatorul va trebui să analizeze foarte bine afacerea şi clientul cu care operează. Un alt factor important în derularea operaţiunii de leasing este furnizorul. În general, şi acesta îşi asumă responsabilităţi legate de derularea contractului, mai ales în ceea ce priveşte exploatarea (asistenţa tehnică, instruirea personalului etc., contract de buy-back). Contractul devine astfel tripartit, dar subliniem faptul că este posibil ca furnizorul să-şi asume şi rolul de locator. Această situaţie poate fi interesantă pentru producătorii sau distribuitorii care pot să-şi asigure ei înşişi finanţarea, facilitându-şi astfel desfacerea produselor. Exemple în acest sens, chiar pe piaţa românească, sunt distribuitorii de autoturisme sau de utilaje şi echipamente specializate – pornind de la computere până la tractoare. În principiu, această formă de leasing este cea mai ieftină pentru utilizator, întrucât producătorul sau distribuitorul sunt cei care cunosc cel mai bine produsul şi piaţa de desfacere, ceea ce diminuează în mare măsură riscurile asumate de locator. Nu este exclus ca în viitorul foarte apropiat, sub presiunea pieţei, şi producătorii sau distribuitorii români de instalaţii sau echipamente pentru industria alimentară să-şi desfacă produsele sub formă de leasing. 2. Avantajele şi impactul economic al leasingulul Din punctul de vedere al locatorului, este esenţial faptul că contractul de leasing îi protejează dreptul de proprietate şi deci poate acţiona direct asupra bunului în cazul în care utilizatorul nu se achită de obligaţiile contractuale. De asemenea, obiectul finanţării fiind legat direct de contract şi fiind personalizat, există posibilitatea urmăririi afacerii în intimitatea ei şi este mult mai uşor de luat o decizie în caz de insolvabilitate temporară a utilizatorului. Efectele cele mai importante din punct de vedere economic se regăsesc la utilizator. Acesta poate să plătească dreptul de folosinţă şi, în cele din urmă, să achiziţioneze un bun investiţional pe măsură ce produce. Ratele pot fi astfel dimensionate şi cadenţate încât să permită plata ratelor şi chiar obţinerea unui profit fără a supune utilizatorul la sarcini împovărătoare. De exemplu, pentru activităţi sezoniere – cum ar fi industria zahărului – ratele pot fi orientate spre sfârşitul perioadei de producţie, când veniturile înregistrate din vânzarea produselor vor permite achitarea obligaţiilor de plată. În aceste cazuri, ratele sunt de cele mai multe ori anuale sau semestriale; dimpotrivă, pentru activităţi unde încasările sunt ritmice şi se întind pe tot parcursul anului – cum ar fi panificaţia, industria laptelui – ratele pot fi lunare. Ar mai fi de amintit şi aspecte legate de contabilitate şi fiscalitate, care pot avea o influenţă crucială asupra operaţiunii, dar din păcate timpul nu ne permite acest lucru. 3. Concluzii Credem că – cel puţin în ceea ce priveşte leasingul – experienţa economiilor dezvoltate poate fi un exemplu de urmat. Nu întâmplător, boom-ul economic din Statele Unite, şi mai târziu din Europa de Vest s-a datorat în mare măsură încurajării leasingului. Stimulentele, mai ales de natură fiscală, acordate firmelor de leasing au determinat efervescenţa fenomenului, astăzi vorbindu-se de o adevărată industrie a leasingului. Trebuie bine înţeles faptul – şi aici ne adresăm autorităţilor – că de facilităţile de orice natură acordate Ieasingului vor beneficia în cele din urmă utilizatorii. Din nefericire, în România nu se poate vorbi de un cadru legal şi fiscal stimulativ în tratamentul leasingului; fără a exagera lucrurile, am dori să sugerăm că schimbarea acestei stări de fapt ar putea fi una din căile redresării economice.