Despre bursă... mai pe româneşte • Avem nevoie de burse? • Economia de piaţă = libertatea formării preţurilor • Piaţa cerealelor în România • Contracte bursiere • Piaţa la termen - o alternativă de luat în seamă • Cine participă pe piaţa futures şi de ce? • Exemple Avem nevoie de burse? După 1989 am plonjat cu entuziasm în economia de piaţă, fără a şti însă să înotăm în valurile tranziţiei. Copleşiţi şi dezamăgiţi de şomaj, inflaţie, restructurări şi reforme, promisiuni electorale şi speranţe furibunde, am trecut cu vederea esenţialul: schimbarea trebuie să înceapă cu noi înşine. Adaptarea la mediu asigură evoluţia unei specii, spunea Darwin. Noi, românii, nu ne-am adaptat încă la mediul unei economii libere, descentralizate, şi asta pentru că prea mulţi ani la rândul am fost obişnuiţi să ni se spună ce să facem, cum să gândim - deciziile erau luate de alţii, în numele colectivităţii. Chiar şi leul (asta ca să dăm un exemplu... autohton), acest rege al junglei, eliberat după o lungă captivitate, are puţine şanse de reuşită în lumea (citeşte jungla) reală. Adaptarea - în cazul speciei inteligente, cum ne place să ne numim noi, oamenii (deşi uneori am mari dubii...) - nu se poate realiza decât prin învăţare. Pentru a face faţă oricărei schimbări trebuie să fim pregătiţi dinainte. Până acum, majoritatea românilor a resimţit efectele negative ale liberalizării economiei, pentru că nu cunoaştem şi nu ştim să folosim instrumente specifice de piaţă pe care producători, procesatori şi comercianţi din alte ţări le folosesc cu succes de ani de zile pentru a se proteja împotriva riscului fluctuaţiilor de preţuri. Unul din aceste instrumente de piaţă este bursa de mărfuri. Economia de piaţă = libertatea formării preţurilor În condiţiile reformei şi privatizării agriculturii şi industriei agro-alimentare din România, când statul renunţă la monopolul său pe piaţa materiilor prime agricole, fermierii şi procesatorii de produse agricole îşi vor desfăşura activitatea într-o piaţă tot mai fragmentată ("atomizată"), cu un mare număr de participanţi. Chiar în cazul apariţiei unor "actori" importanţi, nu va mai exista un control administrativ al preţurilor. Odată cu evoluţia şi dezvoltarea relaţiilor economice specifice unei economii de piaţă concurenţiale, producătorii şi procesatorii din ţara noastră - conectaţi direct Ia o piaţă mondială caracterizată de o concurenţă tot mai acerbă - vor fi confruntaţi cu multiple probleme. În aceste condiţii, agenţii economici români trebuie să cunoască paleta de alternative de care dispun firmele concurente străine de pe pieţele vest-europene, nord-americane şi sud-est asiatice. Un vechi proverb spune că "înainte de a-ţi înfrunta adversarul, cunoaşte-I cât mai bine". Vom încerca să prezentăm succint aceste alternative, cum anume funcţionează şi cum pot fi ele folosite în avantajul celor care sunt prezenţi pe piaţa cerealelor din România: • producători (fermieri, asociaţii agricole, societăţi agricole etc) • procesatori (mori, brutării, fnc-uri etc) • crescători de animale • comercianţi (angrosişti, depozitari etc) • exportatori Piaţa cerealelor în România Deoarece piaţa cerealelor din România este o piaţă dezorganizată, pentru producători, procesatori, comercianţi etc. dezavantajele ce decurg sunt următoarele: • circulaţie greoaie a informaţiilor legate de preţ, cantităţi disponibile pe zone geografice, calitatea materiei prime • efort suplimentar ca timp, bani, volum de muncă etc. • riscul ca preţul materiei prime să evolueze nefavorabil • lipsa securităţii financiare a tranzacţiilor La vremea recoltei, majoritatea procesatorilor "aleargă" prin ţară în căutare de surse de aprovizionare cu grâu bun şi cât mai ieftin. Producătorii aleargă şi ei să-şi vândă recolta, sperând să obţină un preţ cât mai ridicat. Se dau telefoane, se întreabă încolo şi încoace, se caută cunoştinţe, se publică anunţuri, se bat drumurile, cei din nord se deplasează în sud mizând pe existenţa unor cantităţi mai mari de grâu şi la un preţ mai bun decât cel local. Este vremea vânzolelii! Urmează văzut, plăcut, bătut palma - gata, hai acasă c-am încheiat contractul! În limbaj bursier, acesta este tipul de contract cash (la vedere), care este cel mai utilizat în prezent. Preţul contractului este stabilit în momentul încheierii tranzacţiei, iar livrarea mărfii este imediată. Odată ce doi parteneri au căzut de acord asupra preţului, are loc plata, respectiv livrarea mărfii şi transferul de proprietate al acesteia. De remarcat este că, în acest caz, atât producătorul cât şi procesatorul sunt supuşi unui important risc de preţ, respectiv ca în momentul vânzării / cumpărării, preţul să evolueze pe piaţă într-o direcţie nefavorabilă. Fiind vorba de un preţ generalizat la nivelul întregii pieţe, cel afectat nu mai are posibilitatea de a găsi un preţ mai bun la un alt operator. Faţă de acest tip de risc, agentul economic nu se poate asigura prin societăţile de asigurare. Vom vedea că această funcţie este îndeplinită de pieţele la termen - futures. Există totuşi un tip de contract, mai puţin folosit, în care se poate realiza o protecţie la fluctuaţiile de preţ. Doi parteneri (vânzător/producător şi cumpărător/procesator) se înţeleg în luna martie ca preţul pentru grâul livrat în luna august să fie de 95 USD / tonă. Bineînţeles, fiecare acceptă acest preţ pe baza unor calcule detaliate care îi asigură o marjă de profit considerată rezonabilă. Dacă în această perioadă de timp survine un eveniment care îl defavorizează pe unul sau pe celălalt, fiecare dintre cei doi parteneri îşi are deja protejată marja de profit. O condiţie în plus în exemplul dat este ca probabilitatea de apariţie a evenimentului respectiv să fie mai mică de 100%, existând deci şi posibilitatea survenirii unui alt eveniment, cu efecte contrare. Contractul luat ca exemplu mai sus este un contract cash la termen (forward), prin care vânzătorul şi cumpărătorul cad de acord să facă livrarea, respectiv să accepte efectuarea livrării (şi să facă plata) unei mărfi la o dată specificată din viitor, la un preţ stabilit în momentul încheierii acordului de voinţă. Aceste două tipuri de contracte se regăsesc şi la bursă, alături de alte modalităţi de tranzacţionare. Contracte bursiere În cadrul bursei există mai multe mecanisme de tranzacţionare, care se deosebesc prin raportul specific între riscul asumat şi profitul aşteptat, raport care este acceptat în mod deliberat de către respectivul participant de pe piaţă. Intotdeauna însă, variabila cea mai importantă este preţul: • cel la care producătorul este interesat să vândă • cel la care procesatorul este dispus să cumpere. Contractele bursiere sunt contracte comerciale de vânzare-cumpărare, cu clauze standardizate în ceea ce priveşte: • cantitatea • calitatea • clauzele de execuţie • metodologia de tranzacţionare Negocierea contractelor se realizează după un mecanism specific pieţelor bursiere şi se poartă numai asupra preţului. contracte cash / la vedere spot preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei livrare imediată a mărfii livrare fizică obligatorie nu se poate realiza o protecţie împotriva fluctuaţiei preţurilor cash forward / la termen livrare la un moment ulterior încheierii contractului se urmăreşte o protecţie împotriva fluctuaţiei preţurilor contracte futures / la termen preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei livrarea fizică nu este obligatorie şi are loc foarte rar contracte options call / de cumpărare pe baza unei prime plătite, beneficiarul îşi rezervă dreptul (opţiunea) de a cumpăra / vinde marfa livrarea fizică nu este obligatorie se mizează pe o creştere a preţurilor put / de vânzare se mizează pe o scădere a preţurilor double / mixte se mizează pe o creştere/scădere a preţurilor Contractele futures şi options sunt aleatorii (în sensul că rezultatul lor depinde de un eveniment viitor) iar obligaţiile aferente pot fi lichidate şi înainte de scadenţă printr-o procedură specific bursieră. Toate tipurile de contracte bursiere pot fi folosite cu succes pe piaţa cerealelor, făinurilor şi tărâţelor din România. Fermierii şi procesatorii trebuie să înveţe să anticipeze schimbările viitoare ce vor influenţa preţul produselor Ior, pentru a putea alege varianta optimă de comercializare. Fiecare din aceste alternative cuprinde însă Ia rândul său o serie de subtipuri de tranzacţii. (vezi tabelul) Piaţa la termen - o alternativă de luat în seamă Piaţa la termen (contractele futures) este poate una din cele mai complexe modalităţi de tranzacţionare. Complexă, însă nu dificilă. Odată înţeles mecanismul tranzacţiilor, orice participant la piaţă poate obţine certe avantaje faţă de cei care le ignoră. Contractele futures sunt practic contracte forward negociate în ringul burselor de mărfuri. Piaţa la termen este cea mai necunoscută agenţilor economici din România datorită inexistenţei unui precedent în ţara noastră, precum şi aparentei dificultăţi implicate de relativa noutate a fenomenului şi lipsa unui interes până în prezent în cunoaşterea ei. În primul rând, tranzacţiile la termen sunt instrumente de gestiune a riscului (risk management) prin care se are ca scop: • minimalizarea riscului pentru un profit aşteptat sau, similar, • maximizarea profitului pentru un anumit nivel acceptat al riscului. În limbajul consacrat se vorbeşte de aşa-zisa "acoperire a riscului" (hedging), prin care agenţii economici se protejează din timp faţă de eventualele schimbări nefavorabile ale preţului. De remarcat că, în momentul încheierii respectivului contract, nu este obligatoriu ca vânzătorul să deţină marfa, ci el îşi asumă obligaţia ca, la data stabilită în contract, să efectueze livrarea. Astfel, dacă fermierul nu şi-a recoltat încă grâul de pe câmp, el îşi poate vinde printr-un contract futures viitoarea recoltă, dacă consideră că preţul obtenabil în acest moment poate fi mai bun decăt cel pe care-l poate obţine în momentul recoltei. • Vânzătorul (producătorul) se "acoperă" (protejează) astfel de cazul în care, în condiţiile unei producţii foarte bune Ia nivelul ţării, preţul grâului ar scădea pe piaţă. • Cumpărătorul (procesatorul, de exemplu o întreprindere de morărit), se teme ca, până la recoltă, să nu intervină o înrăutăţire a condiţiilor climatice (de ex., o secetă prelungită) care să genereze o recoltă foarte proastă şi, prin urmare, o creştere semnificativă a preţului la grâu. Contractele futures cuprind în principal aceleaşi clauze contractuale ca şi contractele cash forward. Apar însă unele elemente specifice, care au şi generat această dezvoltare spectaculoasă a pieţei futures, astăzi o adevărată industrie, la limita între o piaţă comercială şi una financiară. Dacă, după cum am văzut, contractele cash forward sunt negociate direct între vânzător şi cumpărător, contractele futures se tranzacţionează doar în cadrul burselor. Factorul care a permis acest lucru a fost standardizarea clauzelor contractuale: • o cantitate standard • o calitate standard • aceeaşi dată de livrare • acelaşi loc de livrare Astfel, în ringul bursier se tranzacţionează doar contracte cu absolut aceleaşi clauze contractuale. Singura variabilă rămâne preţul, care se mişcă liber şi se poate schimba în orice moment. Datorită uniformităţii clauzelor contractuale, dacă o persoană vinde un contract, prin răscumpărarea lui de la un alt participant de pe piaţă, toate obligaţiile ce decurg din contractul vândut sunt "compensate" de către cel cumpărat. Astfel, respectivul vânzător "iese de pe piaţă" şi nu mai are nici o obIigaţie de livrare/cumpărare. Cine participă pe piaţa futures şi de ce? 1. hedgerii - sunt operatori interesaţi în a se proteja în faţa riscurilor variaţiei preţurilor: • producători, • procesatori, • industriaşi, • comercianţi etc. 2. speculatorii - sunt indispensabili pentru o bună funcţionare a pieţelor. În absenţa speculatorilor, operaţiunile de hedging (acoperire a riscului) nu pot fi efectuate sau sunt realizate în condiţii nesatisfăcătoare, iar pieţele futures nu-şi pot îndeplini corect funcţia: riscul variaţiei preţurilor de care încearcă să se protejeze hedgerii nu va fi transferat, ci distribuit între întreprinzători. cumpără contracte futures vând contracte futures hedgerii pentru a se proteja împotriva creşterii preţurilor pentru a se proteja împotriva scăderii preţurilor speculatorii pentru a obţine profit din creşterea preţurilor pentru a obţine profit din scăderea preţurilor Exemple 1. Protecţie la scăderea preţului În luna octombrie 1997, un producător de grâu estimează că va obţine o producţie totală de 5.000 tone grâu şi, din calculele sale de eficienţă, rezultă că ar trebui să-şi vândă recolta pe care o va obţine în iulie 1998 cu un preţ de 1100 lei/kg pentru a-şi asigura un profit ce-i va permite atât reluarea producţiei cât şi asigurarea unui venit lunar mediu acceptabil. Neştiind care va fi evoluţia preţului la grâu în luna iulie 1998, fermierul se decide să se protejeze împotriva unui posibil preţ defavorabil lui, şi încheie un contract futures (vinde) pentru luna iulie 1998, la 1100 lei/kg. Pot apare două situaţii: A. Preţul la grâu în iulie 1998 pe piaţa cash/spot creşte la 1300 lei/kg Fermierul vinde recolta sa pe piaţa cash la preţul de 1300 lei/kg, înregistrând un câştig de 200 lei/kg şi compensează (răscumpără) contractul pentru iulie pe piaţa futures la preţul de 1300 lei/kg, înregistrând o pierdere de 200 lei/kg. B. Preţul la grâu în iulie 1998 scade la 900 lei/kg Fermierul vinde recolta sa pe piaţa cash la preţul de 900 lei/kg, înregistrând o pierdere de 200 lei/kg şi compensează (răscumpără) contractul pentru iulie pe piaţa futures la preţul de 900 lei/kg, înregistrând un câştig de 200 lei/kg. Concluzie: în ambele cazuri, fermierul şi-a vândut grâul la preţul pe care şi l-a asigurat, de 1100 lei/kg. 2. Protecţie la creşterea preţului În luna mai 1998, un brutar estimează că va avea nevoie de 1.000 tone făină pentru luna iulie 1998 şi, din calculele sale de eficienţă, rezultă că ar trebui să cumpere făina la un preţ de 1700 lei/kg. Pentru a se proteja împotriva unui posibil preţ defavorabil lui, încheie un contract futures (cumpără) de făină pentru luna iulie 1998, la 1700 lei/kg. Pot apare două situaţii: A. Preţul la făină în iulie 1998 pe piaţa cash/spot creşte la 1800 lei/kg Brutarul cumpără făină pe piaţa cash la preţul de 1800 lei/kg, înregistrând o pierdere de 100 lei/kg Brutarul compensează (vinde) contractul pentru iulie pe piaţa futures la preţul de 1800 lei/kg, înregistrând un câştig de 100 lei/kg. B. Preţul la făină în iulie 1998 scade la 1600 lei/kg Brutarul cumpără făină pe piaţa cash la preţul de 1600 lei/kg, înregistrând un câştig de 100 lei/kg şi compensează (vinde) contractul pentru iulie pe piaţa futures la preţul de 1600 lei/kg, înregistrând o pierdere de 100 lei/kg. Concluzie: în ambele cazuri, brutarul şi-a achiziţionat făina la preţul pe care şi l-a asigurat, de 1700 lei/kg. Vom continua analiza principiilor şi mecanismelor pieţei Ia termen-futures într-un articol viitor, prin prezentarea unor cazuri concrete de "acoperire" ca şi a categoriilor de participanţi pe piaţă, a agenţilor economici care sunt interesaţi de această piaţă. Pentru informaţii şi analize suplimentare despre piaţa la termen-futures, vă rugăm să contactaţi ANAMOB sau TRANSCONTINENTAL Derivatives Traders SRL: Tel/Fax: 01-221-1713; persoane de contact: Radu Muşetescu, Claudiu Ilonta. 19 nov 1998