ANAMOB

Statutul
Asociaţiei Naţionale a  Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România - ANAMOB

CAPITOLUL 1. Denumirea, forma juridică, durata, scopul Asociaţiei
CAPITOLUL 2. Obiectivele Asociaţiei
CAPITOLUL 3. Membrii Asociaţiei
CAPITOLUL 4. Organizarea şi funcţionarea
Adunarea Generală a Asociaţiei
Consiliul Director al Asociaţiei
Preşedintele şi vicepreşedinţii Asociaţiei
Directorul executiv al Asociaţiei
Comisia de Cenzori
CAPITOLUL 5. Patrimoniul Asociaţiei
CAPITOLUL 6. Dizolvarea Asociaţiei
CAPITOLUL 7. Dispoziţii finale

CAPITOLUL 1. Denumirea, forma juridică, durata, scopul Asociaţiei

Art. 1 Denumirea Asociaţiei şi forma juridică

Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România, numită prescurtat ANAMOB, - şi denumită în prezentul statut Asociaţia - se înregistrează în România ca organizaţie cu caracter profesional, neguvernamental, apolitică şi fără scop patrimonial.

Asociaţia este persoană juridică română şi este înregistrată la organul competent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 21 din 1924 şi ale Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii pentru persoanele juridice mai sus enunţate.

Prin prezentul statut membrii Asociaţiei îşi exprimă voinţa de asociere în cadrul ANAMOB, în vederea realizării scopurilor şi obiectivelor Asociaţiei.

Art. 2 Sediul Asociaţiei

Sediul Asociaţiei este în Municipiul Bucureşti, str. Cristea Mateescu nr. 2, bl. 35, sc. 2, parter, ap. 57, sector 2, Bucureşti. Schimbarea sediului Asociaţiei în cadrul municipiului Bucureşti se face cu aprobarea Consiliului Director; schimbarea sediului în orice altă localitate din România se face în baza hotărârii Adunării Generale.

Asociaţia poate deschide filiale, sucursale, birouri sau orice alte puncte de activitate în România şi/sau în străinătate, în baza hotărârii Adunării Generale. Totodată, în funcţie de interesele sale, Asociaţia poate organiza activităţi cu scop patrimonial, inclusiv prin constituirea de societăţi comerciale, burse specializate etc., cu respectarea prevederilor legale în materia asociaţiilor fără scop patrimonial, cât şi Legii nr. 31/1990, coroborată şi completată cu prevederile Legii nr. 26/1990, ale Codului Comercial şi a altor legi specifice anumitor situaţii. În plus, în funcţie de activităţile propuse, în vederea organizării specifice, Asociaţia poate adopta diverse forme de organizare, potrivit hotărârii Adunării Generale.

Art. 3 Durata Asociaţiei

Asociaţia se constituie pentru o perioadă de timp nelimitată, cu excepţia cazurilor de dizolvare.

Art. 4 Scopurile Asociaţiei

Asociaţia îşi propune să asigure dezvoltarea şi întărirea sa ca organizaţie cu caracter profesional, la nivel naţional, în domeniul morăritului, panificaţiei şi activităţilor conexe acestora, care să înlesnească contactele de tip economic, financiar, juridic şi organizatoric cu organisme guvernamentale, neguvernamentale, bancare, bursiere, de asigurări etc., la orice nivel, din ţară şi din străinătate, în sensul obţinerii întregului sprijin şi suport în vederea desfăşurării obiectivelor şi intereselor sale. Totodată, va instrumenta cadrul organizatoric al sprijinirii din punct de vedere financiar, economic, juridic, la diverse nivele, al tuturor membrilor fondatori şi asociaţi, cât şi a altor persoane juridice organizate în sistem, aflate la începutul activităţii sau cu probleme majore.

În plus, în funcţie de problemele ridicate în Adunarea Generală, Asociaţia va asigura organizarea sistemului de apărare a membrilor fondatori, asociaţi, cât şi a celor aflaţi la începutul activităţii sau cu probleme majore. Pe parcurs, Asociaţia are în vedere organizarea unui sistem care să asigure tuturor membrilor autonomie financiară şi economică la nivel naţional, în raport cu celelalte organisme de care pot depinde într-un mod sau în altul.

CAPITOLUL 2. Obiectivele Asociaţiei

Art.5 Asociaţia are, în principal, următoarele obiective, fără a fi în nici un caz limitative, putându-se completa în baza hotărârii Adunării Generale şi cu respectarea prevederilor legale în materie:
5.1. promovarea, apărarea şi reprezentarea intereselor membrilor săi şi a celorlalte persoane juridice organizate în sistem, în măsura în care acestea din urmă vor îndeplini condiţiile impuse de Adunarea Generală în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Asociaţiei;

5.2 organizarea unei baze de date şi a unui sistem informaţional, care să asigure schimbul permanent de informaţii, opinii, sugestii între toţi membrii Asociaţiei, organizarea şi participarea la întâlniri interne şi internaţionale, având drept scop schimburi de experienţă, conferinţe, consfătuiri, sesiuni tehnice, prelegeri, demonstraţii tehnice şi altele asemenea, în vederea asigurării unui contact permanent cu problemele ridicate de activităţile specifice Asociaţiei şi pregătirii profesionale a membrilor;

5.3 conducerea de programe sau proiecte de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi de stimulare a inovării, sprijinirea dezvoltării şi valorificării invenţiilor, inovaţiilor, a altor descoperiri şi iniţiative de perfecţionare tehnică şi tehnologică a echipamentelor, tehnologiilor şi mijloacelor de lucru şi materialelor utilizate în cadrul domeniilor sale de activitate;

5.4 organizarea unei reţele informaţionale în domeniile morăritului şi panificaţiei, precum şi în alte domenii conexe, la care vor fi conectaţi, la cerere, membrii Asociaţiei urmând a se preocupa permanent de actualizarea bazei de date documentare a acesteia;

5.5 asigurarea asistenţei tehnice de specialitate, atât pentru membrii Asociaţiei, cât şi pentru nemembri care solicită acest sprijin, pe bază de contract de asistenţă;

5.6 acordarea de burse de studii în ţară şi în străinătate;

5.7 participarea la activităţi de prezentare şi omologare produse, echipamente şi utilaje de specialitate;

5.8 asigurarea reprezentării în faţa autorităţilor, instituţiilor, organizaţiilor etc., interne şi externe, a membrilor Asociaţiei, cât şi a altor persoane juridice din sistem, în funcţie de hotărârea Adunării Generale;

5.9 organizarea şi conducerea activităţilor cu caracter de bursă de cereale, făină, nutreţuri şi alte produse derivate;

5.10 organizarea şi gestionarea la sediul central şi/sau în cadrul filialelor ori altor puncte de activitate, a Cluburilor Morarilor şi Brutarilor;

5.11 organizarea şi administrarea Fondului de Întrajutorare şi Fondului de Garantare, ale membrilor, conform Regulamentului aprobat de Adunarea Generală;

5.12 asigurarea legăturilor interne şi internaţionale ale Asociaţiei cu alte organizaţii profesionale interne şi internaţionale, precum şi afilierea la acestea;

5.13 asigurarea serviciilor de specialitate membrilor, şi eventual � pe bază de contract � nemembrilor, privind realizarea unor necesităţi specifice de cercetare, analiză, testare, eliberarea de certificate de calitate a produselor, omologare a produselor (printr-un institut de specialitate al Asociaţiei), depozitare materii prime şi/sau finite, transport, energie etc.;

5.14 organizarea de activităţi de editare ziare şi reviste cu informaţii specifice ramurii, precum şi organizarea altor mijloace de comunicare în masă;

5.15 înfiinţarea şi organizarea de fundaţii şi institute de cercetare/dezvoltare, printre care şi a unui institut român de morărit şi panificaţie, care urmează a se ocupa de:

a. cercetare/dezvoltare/microproducţie echipamente, utilaje, materiale, tehnologii, precum şi alte produse necesare desfăşurării obiectului de activitate al Asociaţiei;
b. servicii informatice complexe;
c. valorificare lucrări de analiză şi testare produse, precum şi lucrări de cercetare, invenţii şi inovaţii;
d. elaborare documentaţii, tipărire şi distribuire materiale tipărite;
e. organizarea de centre model zonale de morărit, panificaţie şi activităţi conexe;
5.16 achiziţionarea, închirierea, întreţinerea, construirea şi dotarea oricăror bunuri mobile şi imobile, în vederea realizării scopurilor sale şi a obiectului de activitate.

5.17 realizarea oricăror operaţiuni financiare, bancare şi de bursă necesare îndeplinirii obiectivelor sale;

5.18 încheierea oricăror acorduri, convenţii şi contracte cu persoane fizice şi/sau juridice, române şi/sau străine, pe specificul său de activitate sau participarea la negocierea ori arbitrajul acestora;

5.19 desfăşurarea oricăror alte activităţi economice directe, care au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al Asociaţiei, prevăzut la art.4;

5.20 sprijinirea micilor producători (asociaţi sau nu) în vederea obţinerii de credite pentru organizarea activităţii productive, inclusiv acordarea de micro-credite în cadrul unor programe/proiecte de finanţare de la terţi;

5.21 achiziţionarea de fonduri productive în domeniu.

CAPITOLUL 3. Membrii Asociaţiei

Art. 6 Membrii Asociaţiei şi datele de identificare ale acestora sunt menţionate în anexa care face parte integrantă din prezentul Statut.
6.1 Calitatea de membru al Asociaţiei este personală şi inalienabilă, ea neputând trece la succesori. În cadrul transmiterilor cu titlu particular, sau universal, calitatea de asociat va putea fi dobândită de noul deţinător numai în condiţiile hotărârii Adunării Generale, luate cu majoritate absolută.

6.2 Asociaţia se constituie prin asocierea a 57 de membri din ţară, persoane juridice cu capital privat, ce realizează activităţi în domeniul morăritului, panificaţiei şi alte domeni conexe şi persoane fizice. Aceştia vor purta denumirea de membri fondatori.

6.3 Asociaţia poate coopta, în cursul existenţei sale şi alţi membri, denumiţi membri asociaţi care cunoscând statutul acesteia sunt de acord cu toate prevederile sale, pe care se obligă să le respecte întru-totul, au depus taxa de înscriere şi îndeplinesc criteriile stabilite de Adunarea Generală.

6.4 Membrii asociaţi pot fi orice persoane fizice (morari sau brutari) sau juridice din ţară şi/sau străinătate, cu îndeplinirea condiţiilor stabilite de Adunarea Generală.

6.5 Titlu de Membru onorific poate fi acordat oricăror persoane fizice sau juridice din ţară şi/sau din străinătate, recunoscute ca personalităţi ale vieţii sociale, economice, ştiinţifice din ţară sau din străinătate, care prin activitatea lor sprijină activitatea sau strategia Asociaţiei. Acestea nu vor achita nici un fel de taxe sau cotizaţii anuale. Vor participa la şedinţele de Adunare Generală în măsura în care vor fi invitaţi sau din proprie iniţiativă, fără a avea drept de vot sau de a fi aleşi în organele Asociaţiei, decât cel mult vot consultativ, dacă se va considera oportun, şi fără a avea obligativitatea prezenţei personale sau prin reprezentanţi la activitatea acestora.

6.6 Membrii Asociaţiei, persoane juridice, participă la activitatea organelor de conducere, administraţie şi control, prin persoane fizice împuternicite în acest scop.

6.7 În mod excepţional, membrii Asociaţiei pot da mandat de reprezentare la organele colective de conducere, împuterniciţilor altor membri ai Asociaţiei, cu drept de vot, dar nu mai mult de 5 (cinci) mandate date unui singur mandatar, în cazul Adunării Generale, şi, respectiv, un mandat, în cazul Consiliului Director.

6.8 Atât membrii fondatori cât şi asociaţi se pot retrage din Asociaţie în baza voinţei lor exprimate, în mod liber, în scris, şi comunicate Consiliului Director, cu cel puţin 30 zile înainte de data retragerii lor, aceştia neputând avea pretenţii în legătură cu patrimoniul Asociaţiei, inclusiv cu returnarea vreunor contribuţii realizate din proprie iniţiativă.

6.9 Calitatea de membru al Asociaţiei se pierde în următoarele moduri:

A. Prin excludere, în unul din următoarele cazuri:
A.1. abateri repetate de la prevederile Statutului;
A.2. acţiuni sau atitudini dăunătoare Asociaţiei;
A.3. neachitarea cotizaţiei timp de maxim 3 luni, urmată de avertizare scrisă, neonorată în termen de 15 zile de la data comunicării.
B. Prin radiere
C. La cerere, în urma solicitării scrise depuse la Asociaţie.
6.10 Excluderea se face în baza hotărârii Consiliului Director, luată cu o majoritate de 2/3 din voturile membrilor prezenţi. Hotărârea Consiliului Director este supusă spre confirmare Adunării Generale.

6.11 Cel căruia i s-a ridicat calitatea de membru, poate face contestaţie în atenţia Adunării Generale, în termen maxim de 30 de zile de la data comunicării excluderii, hotărâte de către Consiliul Director. În caz de depunere în termen a contestaţiei, Adunarea Generală este obligată să o ia în discuţie la prima sa convocare.

6.12 Pierderea calităţii de membru prin radiere sau la cerere intervine de drept. Radierea intervine în urma desfiinţării, declarării stării de incapacitate de plată (faliment) sau a altora asemenea, precum şi ca urmare a decesului sau a pierderii capacităţii civile.

6.13 Asociaţia răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul dobândit. Asociaţii, membrii fondatori sau asociaţi, nu sunt solidari şi nici personal responsabili pentru debitele Asociaţiei. Aceştia nu vor putea pretinde niciodată vreun folos material din partea Asociaţiei şi nu se vor putea îndrepta asupra bunurilor aparţinând acesteia, chiar dacă acestea au fost contribuţii proprii.

6.14 Drepturile şi îndatoririle membrilor Asociaţiei

A. Membrii Asociaţiei au următoarele drepturi:
A.1. să se adreseze cu cereri, sesizări sau propuneri organelor de conducere ale Asociaţiei, în orice problemă privind activitatea Asociaţiei sau a activităţii lor profesionale;
A.2. să participe la Adunările Generale, conferinţele sau şedinţele de lucru ale Asociaţiei, sau filialei de care eventual aparţin, să voteze şi să-şi exprime punctele lor de vedere;
A.3. să fie aleşi, după caz, în organele de conducere, de administraţie şi de control ale Asociaţiei dacă au o vechime de peste 3 ani ca membru al Asociaţiei;
A.4. să ia parte la toate activităţile Asociaţiei şi să beneficieze de toate resursele şi serviciile oferite de aceasta;
A.5. să consulte baza de date documentară a Asociaţiei şi să se aboneze la publicaţiile acesteia.
B. Membrii Asociaţiei au următoarele îndatoriri:
B.1. să participe activ la îndeplinirea scopurilor Asociaţiei;
B.2. să respecte prevederile Statutului Asociaţiei şi să ducă la îndeplinire hotărârile organelor de conducere şi de administraţie ale Asociaţiei;
B.3. să plătească cotizaţia de membru al Asociaţiei, semestrial sau anual, în prima lună a perioadei;
B.4. să-şi achite la timp obligaţiile de plată privind utilizarea resurselor şi/sau serviciilor oferite de Asociaţie.
Art. 7. Activitatea Asociaţiei

Activitatea Asociaţiei este realizată de personal român şi străin, remunerat în funcţie de posibilităţile Asociaţiei. Recrutarea personalului urmează a se face conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Asociaţiei.

CAPITOLUL 4. Organizarea şi funcţionarea

Art. 8 Adunarea Generală a Asociaţiei
8.1 Adunarea Generală este organul suprem de conducere al Asociaţiei, având drept de control permanent asupra Consiliului Director şi Comisiei de Cenzori.

8.2. Adunarea Generală este statutar constituită în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor Asociaţiei cu drept de vot.

8.3. Adunarea Generală are următoarele atribuţii:

a. stabileşte direcţiile strategice principale ale activităţilor desfăşurate de Asociaţie;
b. adoptă sau modifică Statutul Asociaţiei;
c. aprobă sigla Asociaţiei;
d. alege şi revocă prin vot membrii Consiliului Director şi ai Comisiei de Cenzori;
e. poate hotărî modificarea numărului de membri ai Consiliului Director, funcţie de numărul de membri ai Asociaţiei, distribuţia lor teritorială şi de alte cerinţe;
f. stabileşte taxa de înscriere şi cuantumul cotizaţiei;
g. aprobă programul de activitate şi bugetul de venituri şi cheltuieli ale Asociaţiei;
h. aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Asociaţiei, precum şi numărul, componenţa şi atribuţiile comisiilor de specialitate;
i. dezbate şi aprobă bilanţul contabil şi rapoartele de activitate ale Consiliului Director, ale comisiilor de specialitate, raportul de activitate şi verificare al Comisiei de Cenzori şi descărcarea de gestiune;
j. hotărăşte şi aprobă afilierea Asociaţiei la organizaţii şi organisme naţionale şi internaţionale, precum şi platformele de colaborare cu alte organizaţii naţionale şi internaţionale, putând da mandat în acest scop Consiliului Director;
k. hotărăşte constituirea organizaţiilor economice prevăzute la articolul 2 alin.2 din prezentul Statut.
l. rezolvă contestaţiile privind excluderea unor membri ai Asociaţiei;
m. hotărăşte dizolvarea şi lichidarea Asociaţiei şi stabileşte destinaţia bunurilor rămase după lichidare, cu votul a 2/3 din numărul total al membrilor Asociaţiei cu drept de vot;
n. poate  adopta, după caz, un regulament�cadru de desfăşurare a lucrărilor sale şi poate constitui comisii de specialitate ale Adunării Generale.
8.4. Toţi Asociaţii au drept de vot egal în Adunarea Generală.

8.5. Adunarea Generală este de două feluri:

• ordinară: care se va convoca cel puţin odată pe an;
• extraordinară: care se va convoca de ori de câte ori va fi nevoie, din iniţiativa Consiliului Director, a preşedintelui sau la cererea scrisă şi motivată a cel puţin 2/3 din numărul asociaţilor.
8.6. Convocarea Adunării Generale ordinare se face în scris, cu cel puţin 10 zile înainte, iar a celei extraordinare se face cu 5 zile înainte, inclusiv prin notă telefonică sau alt mijloc de comunicare acceptat de Adunarea Generală. Dacă după convocare, nu s-a reuşit întrunirea cvorumului statutar conform art. 8.2, atunci Adunarea Generală se amână şi va fi reconvocată în termen de trei zile lucrătoare la o dată în cursul următoarelor 30 de zile. În acest ultim caz, Adunarea va putea avea loc statutar cu numărul membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de 1/2 din numărul membrilor fondatori, cu drept de vot, iar hotărârile în Adunarea Generală se iau cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi la vot.

8.7. În cazul părerilor divergente, în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre cu privire la un punct esenţial, se va putea convoca, o singură dată, Adunarea Generală extraordinară, pentru a decide cu privire la divergenţa nesoluţionată. În condiţiile în care nici la această nouă şedinţă nu se va putea decide asupra problemei respective, în termen de 48 de ore membrii fondatori, cu drept de vot, împreună cu Preşedintele Asociaţiei, se vor întruni şi vor decide, la şedinţă putând participa şi membrii onorifici cu vot consultativ.

Art. 9 Consiliul Director al Asociaţiei
9.1. Consiliul Director al Asociaţiei este organul colectiv executiv al Asociaţiei, asigurând punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale.

9.2. Consiliul Director este format din 13 membri, aleşi pe o perioadă de doi ani, format din:

• un Preşedinte;
• 5 Vicepreşedinţi pentru zonele: Muntenia, Moldova, Dobrogea, Ardeal, Banat;
• 7 membri.
9.3. Membrii Consiliului Director al Asociaţiei sunt reeligibili.

9.4. Atribuţiile Consiliului Director al Asociaţiei:

a. încheierea actelor juridice în numele şi pe seama Asociaţiei
b. asigurarea îndeplinirii prevederilor Statutului Asociaţiei şi a hotărârilor Adunării Generale ale Asociaţiei;
c. prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, şi proiectul programelor Asociaţiei;
d. numeşte şi eliberează Directorul Executiv şi personalul angajat ai Asociaţiei, putând da mandat preşedintelui Asociaţiei ca între şedinţele Consiliului Director acesta să poată face angajări de personal;
e. propune bugetul de venituri şi cheltuieli al Asociaţiei, îl supune aprobării în Adunarea Generală şi urmăreşte realizarea lui;
f. poate împuternici una sau mai multe persoane cu funcţii executive, inclusiv persoane care nu au calitatea de asociat ori sunt străine de asociaţie, pentru a exercita atribuţiile prevăzute la lit. a, precum şi cele prevăzute în Statut sau stabilite de Adunarea Generală;
g. îndeplineşte şi alte atribuţii şi sarcini stabilite de Adunarea Generală.
9.5. Membrii Consiliului Director al Asociaţiei sunt răspunzători de activitatea lor în condiţiile art. 12 din Legea 21/1924.

9.6. Consiliul Director al Asociaţiei se poate întruni ori de câte ori este nevoie, la cererea Preşedintelui sau a oricăruia dintre vicepreşedinţi.

9.7. Consiliul Director al Asociaţiei este statutar constituit dacă cel puţin jumătate din numărul membrilor acestuia sunt fie prezenţi la şedinţă, fie participă la procedura de vot prin corespondenţă.

În cazul procedurii de vot prin corespondenţă, preşedintele Consiliului Director solicită în scris (prin fax sau recomandată poştală) votul fiecărui membru al Consiliului Director asupra hotărârii ce urmează a fi luată. Participarea la această procedură se consideră validă dacă răspunsurile membrilor Consiliului Director la solicitarea de vot sunt primite la Asociaţie, în scris (prin fax sau recomandată poştală, cu semnătură şi sigiliu), în termenul stabilit prin această solicitare, şi dacă se finalizează prin transmiterea, în copie, către toţi membrii Consiliului, a procesului-verbal al Consiliului Director, prin care s-a constatat rezultatul votului şi hotărârea luată, sub semnătura preşedintelui şi sigiliul Asociaţiei.

Hotărârile se iau cu votul a 2/3 din numărul membrilor care, după caz, au fost prezenţi la şedinţă sau au răspuns la solicitarea de vot, în cadrul procedurii de vot prin corespondenţă.

Art. 10 Preşedintele şi vicepreşedinţii Asociaţiei
10.1 Preşedintele Asociaţiei este ales prin vot secret de către Adunarea Generală, în cadrul numărului total de membri care constituie Consiliul Director.

10.2 De asemenea la propunerea acestuia, Adunarea Generală va alege prin vot secret un număr de 5 Vicepreşedinţi, tot în cadrul numărului de 13 membri ai Consiliului Director şi apoi alege, tot prin vot secret, pe ceilalţi 7 membri ai Consiliului.

10.3 Preşedintele şi Vicepreşedinţii aleşi de Adunarea Generală devin Preşedintele şi Vicepreşedinţii Consiliului Director.

10.4 Preşedintele, împuternicit de Consiliul Director, reprezintă Asociaţia în faţa organelor de stat, precum şi în faţa altor instituţii şi organizaţii din ţară şi străinătate, precum şi în faţa oricăror altor persoane juridice, ori persoane fizice cu care Asociaţia întreţine relaţii şi legături.

10.5 Preşedintele, în baza împuternicirii Consiliului Director, exercită următoarele atribuţii:

a. convoacă şi conduce şedinţele Consiliului Director sau, după caz, procedura de vot prin corespondenţă a acestuia şi se îngrijeşte de îndeplinirea hotărârilor luate;
b. în limita bugetului, semnează actele de gestiune ale Asociaţiei, cu viza de control preventiv dată de persoana împuternicită în acest scop;
c. semnează în numele Asociaţiei contractele, convenţiile, împuternicirile şi corespondenţa Asociaţiei, dacă nu a dat mandat în acest scop directorului executiv;
d. convoacă Adunarea Generală, ordinară sau extraordinară, a Asociaţiei;
e. repartizează, pentru Vicepreşedinţi şi membrii Consiliului Director, rezolvarea problemelor specifice; în caz de imposibilitate a executării uneia sau mai multor sarcini atribuite, poate delega preluarea temporară a respectivelor responsabilităţii de către Vicepreşedinţii Asociaţiei;
Art. 11 Directorul executiv al Asociaţiei

Directorul Executiv al Asociaţiei, în baza împuternicirii Consiliului Director, duce la îndeplinire hotărârile Adunării Generale, cele ale Consiliului Director şi dispoziţiile Preşedintelui sau, după caz, Vicepreşedinţilor, asigură şi urmăreşte rezolvarea tuturor problemelor legate de activitatea curentă a Asociaţiei, conform prevederilor prezentului Statut şi ale legilor în vigoare.

Art. 12 Comisia de Cenzori

12.1 Comisia de cenzori este formată din 3 membri, aleşi prin vot deschis, de către Adunarea Generală, pe o perioadă de 3 ani. Membrii Comisiei de Cenzori vor putea fi oricând revocaţi, şi respectiv, înlocuiţi cu aceeaşi procedură ca la numire.

12.2. Comisia de cenzori controlează periodic şi prin sondaj respectarea prevederilor legale în domeniul financiar�contabil, integritatea patrimoniului Asociaţiei, avizează bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil şi prezintă Adunării Generale raportul său.

12.3. Comisia de cenzori poate participa la şedinţele Consiliului Director fără drept de vot.

CAPITOLUL 5. Patrimoniul Asociaţiei

Art. 13 Patrimoniul iniţial

Patrimoniul iniţial al Asociaţiei este activ patrimonial în valoare de 11.400.000 lei şi se constituie din taxa de înscriere stabilită conform procesului verbal de constituire, achitată, în termen de două luni de la data semnării documentelor de constituire a Asociaţiei, de către membrii fondatori în contul deschis pe numele Asociaţiei, la o bancă din România. Neachitarea taxei de înscriere de către un membru fondator, în termenul stipulat mai sus, atrage excluderea irevocabilă a membrului fondator respectiv, în condiţiile în care Adunarea Generală nu decide altfel.

Art. 14 Resursele patrimoniale ale Asociaţiei

14.1. Patrimoniul Asociaţiei este constituit din patrimoniul iniţial, care se completează cu:
a. cotizaţiile anuale ale membrilor fondatori şi asociaţi, ale căror valori se pot actualiza anual de către Adunarea Generală;
b. dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;
c. dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de Asociaţie;
d. venituri realizate din activităţi economice directe;
e. donaţii, sponsorizări sau legate
f. resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale
g. contribuţii făcute de membrii Asociaţiei, de alte persoane fizice şi/sau juridice din România şi/sau din străinătate.
h. bunuri imobile (case, terenuri, mijloace fixe etc.), bunuri mobile sau alte valori, achiziţionate sau obţinute în ţară şi/sau în străinătate, provenind din surse proprii sau prin orice alte mijloace legale.
i. alte venituri prevăzute de lege.
14.2. Asociaţia elaborează şi aprobă buget de venituri şi cheltuieli şi bilanţ contabil, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

14.3. Anul financiar se închide la 31 decembrie.

14.4. Eventualele excedente obţinute de Asociaţie vor fi folosite conform scopului său.

14.5. Asociaţia poate deschide conturi, în lei sau valută, în orice bancă din România sau străinătate, conform legii.

14.6. Dreptul de a face operaţiuni financiare în bancă, în numele şi pe seama Asociaţiei, îl au, în baza împuternicirii Consiliului Director, una din următoarele trei persoane, ca primă semnătură: preşedintele Asociaţiei, directorul executiv sau, după caz, contabilul şef al Asociaţiei.

CAPITOLUL 6. Dizolvarea Asociaţiei

Art. 15 Asociaţia îşi pierde personalitatea juridică prin dizolvare, astfel:
a. când scopul Asociaţiei nu mai poate fi realizat;
b. când Asociaţia, din cauză de insolvabilitate, nu îşi poate continua activitatea sa, fiind nevoită să se lichideze;
c. când numărul asociaţilor scade sub limita impusă de lege;
d. în orice alte cazuri prevăzute de lege sau justificate prin hotărârea Adunării Generale, luată cu votul a 2/3 din numărul total al membrilor cu drept de vot.
Art. 16 Lichidarea patrimoniului Asociaţiei
16.1. În cazurile de dizolvare, lichidarea patrimoniului Asociaţiei se va face în condiţiile legii, de către lichidatori autorizaţi, numiţi de Adunarea Generală în situaţia de la art. 8, pct. 8.3, lit. m.

16.2. Bunurile rămase în urma lichidării se transmit către persoane juridice de drept privat, cu scop identic sau asemănător, conform hotărârii Adunării Generale luate potrivit art. 8, pct. 8.3, lit. m, dacă legea în vigoare nu prevede expres altfel.

16.3. Procedura de transmitere a bunurilor este următoarea:

a. Lichidatorii întocmesc o listă cu datele de identificare a bunurilor şi valorile acestora, pe care o transmit persoanelor juridice de drept privat stabilite de Adunarea Generală, în vederea acceptării şi exprimării preferinţelor acestora;
b. Dacă în perioada stabilită de lichidatori pentru primirea acceptului, cel puţin două persoane juridice de drept privat îşi exprimă acceptul, lichidatorii, ţinând cont de preferinţele exprimate, vor grupa bunurile pe loturi de valori apropiate. În acest caz, lichidatorii vor comunica componenţa loturilor astfel constituite, vor stabili data unui eventual punctaj de corelare a preferinţelor şi vor solicita acceptul final.
c. Dacă Adunarea Generală a desemnat o singură persoană juridică de drept privat ca destinatar al bunurilor rămase după lichidare, lichidatorii vor aplica în mod corespunzător procedura de la lit. b.
d. După primirea acceptului final, lichidatorii vor preda bunurile, în condiţiile legii, în termen de o lună de zile, fără a depăşi 4 luni de la terminarea lichidării.

CAPITOLUL 7. Dispoziţii finale

Art. 17. Asociaţia este subiect de drept român, supusă legislaţiei în vigoare din România şi orice modificare a Statutului sau în componenţa organelor de conducere şi administrare va trebui comunicată conform prevederilor legale.

Art. 18.
Prevederile prezentului Statut se completează cu prevederile Legii nr.21/1924 şi, după caz, cu cele ale Codului Comercial Român.
------------------------------------------------------------
Statutul iniţial, semnat la data de 11 aprilie 1994, la Bucureşti, a fost modificat în cadrul Adunării generale din 02 mai 1997.
Prezentul reprezintă statutul asociaţiei cu modificările aduse prin actul adiţional încheiat în baza hotărârii adunării generale din data de 04 decembrie 1999.

DS @ANAMOB